Adi Câmpean este un sibian de 37 de ani si în casa lui din centrul orasului vechi asculta aproape mereu muzica ambientala. Cocheteaza cu muzica de când era la scoala primara. Dupa ce a facut patru ani de vioara, Adi s-a lasat de muzica, redescoprind-o pe la 17 ani în muzica rock, facând, pe unde putea, cum spune e el „amatorism”. A umblat pe munte cântând cu prietenii lui pâna la 25 de ani. A cântat si la mare, în câteva formatii si la restaurante, dar s-a simtit în largul lui doar pe strada, pentru ca „am realizat dupa multi ani ca este un mod de viata. Asa cum exista brutari, cizmari, exista si cântareti pe strada”. De 10 ani cânta pe centrul Sibiului cu aceeasi pasiune ca de la început: „Stând printre oameni, iau pulsul orasului. Îi vad tristi, veseli, îi vad cum reactioneaza la muzica mea, fac psihologie tot privindu-i, si îmi place” marturiseste Adi. În functie de trecatori, menestrelul îsi alege repertoriul: mai vesel, mai trist: melodii de vals, de jazz, evergreen-uri, melodii celtice sau hit-uri grecesti sau românesti. Pentru Adi, „publicul” lui se împarte în câteva categorii mari: „sunt oameni care dau banii din snobism, doar ca sa îi vada lumea, din idee sau din placere pentru muzica. Acestia din urma zâmbesc, iar eu ma înclin lor, în semn de multumire”. Satisfactia cea mai mare a cântaretului nu este atunci când lumea îi pune banuti în palaria rosie, ci când i se multumeste ca face atmosfera: „Trebuie sa existe un minim de cultura la orice om, altfel nu se întelege rolul menestrelului. Nu vad diferenta între a cânta pe scena sau pe strada: tot pe bani se cânta oriunde, cine a mai vazut un concert pe gratis?” se întreaba el. „Turistul e turist si pentru mine si pentru altii, dar tot românul da banul pana la urma”.
No comments:
Post a Comment