Am devenit constienta de faptul ca sunt o nebuna, dar am citit undeva ca numai faptul in sine, de a deveni constient de nebunia ta, inseamna ca esti pe drumul cel bun, ca sunt pe drumul insanatosirii. De 17 luni sunt nebuna, pur si simplu, si de fiecare data am esuat dorind sa devin sanatoasa. Stiu ca voi mai esua, iar si iar, dar esecul m-a ajutat de fiecare data sa mai fac un mic pas spre insanatosire. Imi doresc sa traiesc suficient timp cat sa ajung sa fiu perfect sanatoasa; esential este ca m-am trezit si ca vreau sa ma lupt cu mine insami, sa raman treaza! Dar trezirea la aceasta realitate, la dorinta de a fi eu insami in orice situatie, fata de oricine, s-a intamplat invatand sa mor. Mai exact murind. Mi-au murit dorintele... mi-au murit idealurile... mi-a murit mandria... mi-a murit furia... mi-a murit trufia... mi-a murit dorinta.
De fapt obisnuinta de a lupta pentru parerile mele, de a avea numai eu dreptate, mi-a murit dorinta de a concura cu altcineva, mi-a murit taria de a sta suparata pe cineva, indiferent de motivele care au stat la baza supararii mele pe el. Cu alte cuvinte, am incetat sa exist ca si personalitate, ca si caracter, ca si ego. Am murit, pentru ca existam doar cu convingerea ca eu sunt cineva, iar cand acest cineva a disparut, am ramas doar eu insami, ca fiinta, asa cum numai Dumnezeu ne face sa devenim. Singuri venim pe lume, iar cu ajutorul celui pe care il iubim nebuneste, invatam sa murim, el ne rupe cu brutalitate spinii rautatii, egoismului si mandriei, si tot singuri plecam din aceasta lume. Biciuirea pe care iubitul o aplica personalitatii tale, caracterului tau, iti ucide si ultima farama de mandrie si ultima picatura de trufie; si te face moale, ca plastilina. Un obiect Mort.
Iar apoi incepe sa te modeleze, sa taie bucati din tine, sa te rasuceasca si sa te impleteasca, sa te calce in picioare pana te intinde in foi subtiri, in fire, si sa te plieze si sa realizeze orice vrea din tine... doar esti un obiect mort... o forma de energie statica, ce se transforma in functie de talentul de modelator de suflete al maestrului pe care il iubesti. Fluxul transformarii tale este acelasi din frumoasa piesa de teatru, Imblanzirea scorpiei... Intai te indragostesti, apoi... devii furios, apoi incepi sa fii “biciuit”... apoi urli de durere... urletele sunt ingrozitoare, ele sunt urlete ale mortii, ale mortii egoului, ale mortii personalitatii cultivate in tine de-a lungul anilor, apoi... oftezi si mori... si ajungi sa zambesti intrebandu-te: Oare cum de ai invatat sa mori?
No comments:
Post a Comment